Precizări cu privire la acțiunile întreprinse de Biroul politici de reintegrare pe cazul lui Ghenadii Ciorba

Biroul politici de reintegrare a sesizat autoritățile naționale competente în legătură cu „condamnarea” din data de 19 iulie curent, a cetățeanului Republicii Moldova Ghenadii Ciorba, care pe lângă perioada de reținere nefondată de peste un an (3 iulie 2020- 18 iulie 2021) urmează a fi privat ilegal de libertate pentru încă 3 ani și 3 luni în regiunea transnistreană.

Este de reamintit faptul că acesta a fost reținut ilegal la 3 iulie 2020, în or. Rîbnița, în urma exprimării dezacordului de restricționare abuzivă de către Tiraspol (sub pretinse pretexte pandemice) a dreptului la libera circulație a locuitorilor între ambele maluri ale râului Nistru.

Imediat după ce a fost recepționată informația de „condamnare” ilegală, Viceprim-ministra în exercițiu pentru reintegrare, Olga Cebotari, a revelat asupra cazului Misiunea OSCE la Chișinău, mediatorii și observatorii în formatul de negocieri „5+2”, cerând implicarea acestora, iar reprezentantului politic al Tiraspolului în procesul de reglementare transnistreană i s-a cerut eliberarea necondiționată a lui Ghenadii Ciorba și respectarea drepturilor și libertăților inalienabile ale acestuia.

De asemenea, a fost solicitată dispunerea acțiunilor ce se impun, potrivit competențelor legale ale organelor de drept naționale, pentru investigarea cazului și efectuarea măsurilor necesare în vederea asigurării drepturilor și intereselor legitime ale lui Ghenadii Ciorba.

Total
0
Shares
Total
0
Share